Contracepția, între mit și barbarie: o scurtă istorie
De la inventarea ei, istoria s-a procupat de evenimentele mari și mai puțin de aspectele cotidiene ale vieții. În secolul XX cercetătorii au început să exploreze aceste zone și să înțeleagă că nu doar bătăliile sunt importante, ci și dezvoltarea agriculturii, a negoțului sau chiar a nevoilor de zi cu zi. Studiul acestor aspecte oferă perspective interesate asupra evenimentelor mari. Înțelegi că un lider avea nevoi, tabieturi, vicii, avea prieteni apropiați și că uneori influențat de multe aspecte a acționat într-un anume sens la un moment dat.
[related]
Nu o să mă aventurez în filozofii banale, ci mă gândeam să mă opresc de data asta asupra unui subiect considerat delicat sau chiar tabuu și azi: contracepția. În Statele Unite și azi sunt discuții aprinse cu privire la contracepție și avort. Nu voi fi partizanul nimănui, de aceea voi încerca să arunc o privire înaintea perioadei moderne.
Când vorbim de contracepție sau metode contraceptive (birth control, in engleză) putem enumera azi o serie întreagă de lucruri: prezervative, calendar, pastile (inclusiv pastila de după), injecții hormonale (pentru ea sau pentru el), dispozitive (diafragme, sterilet), operații (vasectomie, ligatura trompelor) și chiar avort. Cele mai multe dintre aceste metode identificate aici, care sunt de altfel și cele mai sigure pentru a nu avea o sarcină nedorită, sunt invenții târzii.
Nevoia de evitare a sarcinii nedorite a existat la cele mai diverse populații, în cele mai diverse contexte: relații extramaritale, incest, prostituție, etc. şi din cele mai variate motive: pentru a scăpa de ruşinea unei naşteri în afara mariajului, pentru menținerea profitabilității curtezanelor, pentru a asigura un spațiu relativ între naşteri în căsătorie, pentru păstrarea frumuseții şi sănătății feminine.
Multe dintre metodele contraceptive de dinainte de perioada contemporană pendulează între hilar și barbarie. De exemplu în lucrarea “De Materia Medica” a lui Dioscoride, părintele farmacologiei, după ce sunt expuse tot felul de compoziții de ierburi a căror eficiență nu este confirmată, „metoda” fără niciun fel de greș este infanticidul. Descoperirile arheologice tulburătoare cu zeci de copii găsiți prin gropile de gunoi antice, vorbesc de la sine despre această metodă. Chiar zilele acestea citeam un raport arheologic a unui sit antic din Marea Britanie, care avea o concluzie foarte dură: prostituatele din timpul Imperiului Roman îşi ucideau copiii nou-născuţi, fără a fi acuzate de ceva. Apoi aceștia erau îngropaţi în gropi comune.
Metodele de contracepție din Antichitate și Evul Mediu amintesc și unele tehnici care pot stârni râsul. Spre exemplu erau unii vraci care îndemnau femeile să poarte niște amulete cu puteri magice pentru a nu rămâne gravide. Medicii acelor timpuri le recomandau anumite mişcări pe care o femeie trebuia să le facă după actul sexual. De asemenea sunt amintite o serie de substanțe astringente care trebuie introduse sub formă de supozitor sau pesar (bucăți de pânză îmbibate în medicamente) care să strângă cervixul pentru a preveni pătrunderea spermei. Pentru evitarea acestui lucru alți specialiști amintesc de folosirea unui burete umezit cu câteva picături de coniac şi legat de o panglică.
Dacă totuși se întâmpla să rămână gravidă, pentru a expulza embrionul doctorii propuneau mişcările bruşte, săriturile sau călăritul. Totuși principala metodă era inducerea unei sângerări prin introducerea unor „supozitoare” care de dată această să relaxeze țesutul şi să faciliteze expulzarea embrionului. Dacă nu avea nimic efect, se trecea la consumul unor poțiuni, unele foarte toxice care să ducă la un avort spontan.
Metoda coitului întrerupt nu apare la antici. Ea se extinde, paradoxal, prin răspândirea Bibliei, pentru că este o metodă orientală și este menționată acolo. Interesant este că prin secolul XVII metoda este considerată mai mult responsabilitatea femeii de a înlătura partenerul înainte de ejaculare.
Tot cam in aceeași perioadă o metodă mai veche de contracepție reapare – prezervativul. Se pare că primele prezervative au fost confecționate din intestine sau vezică de animale domestice în Egiptul Antic. Anatomistul și chirurgul Gabriel Fallopius este cel a inventat, în secolul al XVI-lea, prezevativul din stofă, croit pe măsura clientului și menit a-l proteja de bolile venerice – în special de sifilis. În ceea ce privește produsul pe care îl cunoaștem noi azi a trebuit să mai treacă ceva vreme. Abia în 1843, în Marea Britanie, se produc în masă prezervative din cauciuc vulcanizat – produse elastice și foarte rezistente, care aveau și două însușiri interesante: „lavabile și reutilizabile”. Câțiva ani mai târziu, apar pe piață cutii cu prezervative arborând chipul reginei Victoria. În Franța, se comercializează prezervativele parfumate – „Crocodilul”, „Rivalul protector” sau „Voluptuosul” – , ascunse în fundul dublu al cutiilor cu trabuce Havana. A doua revoluție în producția prezervativului o reprezintă fabricarea sa din latex lichid, în loc de cauciuc. Ca o curiozitate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza penuriei de cauciuc, se încearcă, fără succes, fabricarea prezervativului din nylon. Ca o revoluție în acest domeniu în 1957, în Marea Britanie se lansează primul prezervativ lubrifiat.
Chiar dacă metodele contraceptive s-au diversificat ele ar trebui corelate cu o bună educație anatomică, sexuală și de igienă, tocmai pentru a preveni barbarii și tragedii inutile.